Organizarea de alegeri în Libia, prevăzute pentru săptămânile următoare, este esenţială pentru a scoate ţara din criza politică şi de securitate prin care trece de mai mulţi ani, a susţinut vineri Ministerul de Externe francez, citat de AFP.
”Ţinerea de alegeri prezidenţiale şi legislative este esenţială pentru stabilitatea şi reconcilierea politică din Libia. Ea corespunde voinţei poporului libian exprimate de Forumul de dialog politic libian, susţinută de Consiliul de Securitate al ONU”, a estimat Parisul.
Libia încearcă să iasă din haos după un deceniu de la căderea fostului regim în 2011, condus de dictatorul Muammar Gaddhafi.
Cele două scrutine ar fi trebuit să se desfăşoare în aceeaşi zi, dar parlamentul libian a decis la începutul lui octombrie să le separe: alegerile prezidenţiale vor avea loc în 24 decembrie, iar cele parlamentare o lună mai târziu.